Adrian Dohotaru: „RMGC este cea care a luat şansa locurilor de muncă la Roşia Montană”

9

Activistul clujean de stânga (GAS), Adrian Dohotaru s-a alăturat încă odată vocii „Salvaţi Roşia Montană!” susţinând demersul ecologiştilor de a lupta contra proiectului RMGC printr-o manifestaţie la Bucureşti la care au participat peste 500 de români.

Dohotaru a declarat că RMGC : „este cea care a luat şansa locurilor de muncă la Roşia Montană”. Activistul clujean este nemulţumit de insistenţa Preşedintelui Traian Băsescu în susţinerea proiectului minier nociv, de la Roşia Montana.

„Vedem cum autorităţiile statului, susţin prin pură vointa politică, acţionând complice un proiect minier distructiv contestat de foruri ştiinţifice din ţară şi străinătate,  precum Academia Română, Facultatea de Ştiinţe Economice, BOR şi Parlamentul European.

Cerem confirmarea sentinţelor judecătoreşti care confirmă ilegalităţile proiectului minier şi responsabilitate din partea ministului mediului  Borbély László  pentru a nu emite acordul de mediu.

Cerem Preşedintelui Traian Băsescu să nu mai facă presiuni politice în vederea aprobării proiectului minier şi în vederea creşterii la bursă a acţiunilor Gabriel Resources.

Spunem că RMGC este cea care a luat şansa locurilor de muncă la Roşia Montană prin:

  1. Declararea zonei, monoindustrială exclusiv prin acţiuni de minerit şi astfel sărăcirea populaţiei şi interzicerea altor iniţiative de afaceri.
  2. Mina ar presupune un proces tehnologizat ce ar angaja anual doar 200 de persoane şi nu mii cum minte compania.
  3. Întreaga ţară are nevoie de locuri de muncă pentru care trebuie identificate soluţii durabile în acord cu sănătatea omului şi a naturii.” a declarat Adrian Dohotaru.

9 COMENTARII

  1. „RMGC este cea care a luat şansa locurilor de muncă la Roşia Montană”- un om constient de ce este capabil statul roman si anume , ca acesta nu e capabil de nimic, nu ar putea niciodata sa afirme asa ceva!! Trebuie sa fii total neinformat si incostient sa crezi ca statul roman ar putea sa ne dea vreodata atataea locuri de munca si atatea beneficii!

  2. asta-i chiar culmea ironiei. Cei care se opun de ani de zile inceperii proiectului si scoaterea localitatii din mizerie, din saracie si din somaj acuza ca de fapt ailalti tin localitatea in somaj. Asta e o ipocrizie mai mare chiar decat cea cu „salvarea” cu forta pe care o practica de ani de zile activistii astia profesionisti

  3. De unde au scos-o si pe asta? Statul a inchis mina veche de la Rosia montana pentru ca nu mai era rentabila, lafel cum a inchis si alte zeci de mine si afaceri. Cam toate afacerile statului ajung sa fie neprofitabile din caza gestiunii, din cauza asta e mai bine sa fie parteneriat public privat si sa nu fie afacerea gestionata de stat

  4. Povesti de adormit copii , romanii sunt constienti ca nu mai exista bani pentru pensii si salarii si cum ne aflam la un pas de faliment toata lumea este constienta ca avem nevoie sa intre bani la buget si asta se face doar prin investii straine

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here