Molecule din atmosferă care ar putea răci Pământul

0

Oamenii de ştiinţă au arătat că nişte molecule nou descoperite ȋn atmosfera planetei au potenţialul de a juca un rol important ȋn oprirea ȋncălzirii globale, prin răcirea Pământului. Aceste substanţe chimice invizibile sunt oxidanţi puternici ai poluanţilor, precum dioxidul de azot şi dioxidul de sulf, produşi prin combustie, şi pot curăţa natural atmosfera.

Cu toate acestea că ipoteza acestor substanţe chimice de intermediere a fost formulată ȋn anii ’50, abia acum s-a reuşit să se detecteze. Cercetătorii consideră că, cu ajutorul unor studii viitoare, aceste specii ar putea juca un rol major ȋn oprirea schimbările climaterice.

Detectarea acestor molecule, numite Criegee, şi măsurarea a cât de repede reacţionează a fost posibilă datorită unui aparat unic, creat de oamenii de ştiinţă de la Sandia, şi foloseşte lumină de la un sincrotron de a treia generaţie. Lumina intensă care a putut fi manipulată de acest accelerator de particule, a permis oamenilor de ştiinţă să discearnă ȋntre formarea şi ȋndepărtarea a unor specii de izomeri, molecule ce conţin aceeaşi atomi dar aranjaţi ȋn maniere diferite.

S-a descoperit astfel că moleculele Criegee reacţionează mult mai rapid decât se credea iniţial şi vor accelera formarea sulfaţilor şi azotaţilor din atmosferă. Aceşti compuşi vor conduce la formarea aerosolilor care, ȋn final, creează nori cu potenţialul de a răci planeta.

Formularea Criegee-rilor a fost postulată pentru prima dată de Rudolf Criegee ȋn 1950. Cu toate acestea, ȋn ciuda importanţei lor, nu a fost posibilă cercetarea lor directă ȋn condiţii de laborator. Ȋn ultimii 100 de ani, temperatura medie de la suprafaţa Terrei a crescut cu 0.8°C, din care două treimi a creşterii a avut loc ȋn ultimele 3 decenii.

Majoritatea ţărilor au fost de acord că diminuarea drastică a emisiilor de gaze cu efect de seră este necesară, astfel viitoarea ȋncălzire globală va trebui limitată la sub 2°C. Ȋn această privinţă, doctorul Carl Percival de la Universitatea din Manchester a afirmat: “Studierea moleculelor Criegee a fost imposibilă până acum. Ȋnsă rezultatele noastre vor avea un impact semnificativ asupra ȋnţelegerii capacităţii oxidante a atmosferei şi vor avea implicaţii largi ȋn cadrul poluării şi a schimbării climatice. Principala sursă a acestor molecule nu depinde de lumina solară, astfel că aceste procese au loc atât ȋn timpul zilei, cât şi ȋn timpul nopţii.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here