Acasă Editoriale Democraţia românească după 22 de ani

Democraţia românească după 22 de ani

0

Revoluţia română pare să fie tot mai departe, s-au născut şi au crescut deja mai multe generaţii care nu au prins comunismul, iar noi ne amintim de evenimentele din 1989 doar sporadic, la sfârşit de decembrie. Spre deosebire de colegii mei editorialişti de pe acest site, nu voi depăna amintiri despre ce făceam eu în zilele revoluţiei; am publicat deja un articol pe această temă pe blogul meu. Vă propun să ne gândim mai degrabă în perspectivă, la ce am obţinut în această lungă tranziţie şi la ce ne dorim pentru viitor.

Au trecut 22 de ani de la schimbarea de regim, adică exact jumătate din durata pe care a avut-o sistemul comunist în România. Unde suntem acum? Câte din speranţele avute în timpul revoluţiei s-au îndeplinit? O comparaţie tristă şi cinică ar arăta că, cel puţin din punct de vedere economic şi social, dezvoltarea ţării noastre a fost mult mai mare în perioada 1945-1967 decât între 1989 şi 2011.

Departe de mine gândul de a contesta superioritatea unei democraţii populare şi a capitalismului (chiar şi aşa cum este el la noi) faţă de socialismul ceauşist sau dejist. Trebuie însă să ne întrebăm ce nu funcţionează la noi, de ce după atâţia ani România încă stagnează, de ce suntem blocaţi într-o stare de pseudo-reformare perpetuă şi nu reuşim să ne găsim calea, nici chiar după ce ne-am ancorat la instituţiile euro-atlantice.

Cei 22 de ani au trecut sub semnul haosului, ai superficialităţii şi discordiei permanente. Problema autorilor reprimării violente a revoluţiei, care trebuia tranşată rapid în câteva luni, încă se mai discută. Foştii şefi din Partidul Comunist, Armată şi Securitate au rămas pe poziţii mari şi azi, au intrat în politică sau şi-au deschis afaceri prospere, spre deosebire de restul statelor est-europene. Privatizarea economiei a fost făcută lent, cu extrem de multe nereguli şi furturi, determinând dezindustrializarea ţării şi crearea unei clase de îmbogăţiţi peste noapte de o mediocritate înfiorătoare. România a trecut de la etatism la o cleptocraţie corporatistă, fără să experimenteze o economie de piaţă reală.

Elita ţării, cele mai importante persoane din partidele politice, administraţia de stat, biserică, poliţie şi armată este formată din hoţi, oportunişti şi foşti comunişti. Mass media este controlată de mari trusturi, deţinute de moguli aserviţi intereselor acestui grup de interese. Populaţia este manipulată pentru a vota cu cine trebuie, a cumpăra ce trebuie, a fi docilă şi a nu protesta faţă de abuzurile liderilor, oferindu-i-se în schimb mult circ, pentru a o ţine ocupată.

Românii nu ar mai ieşi azi în stradă pentru a protesta precum în 1989. Spiritul civic este aproape inexistent, oamenii sunt scârbiţi şi dezorientaţi, nu mai văd posibilă o schimbare şi nici nu ştiu în ce direcţie ar trebuie să ne ducă aceasta. O parte din cetăţeni au nostalgia perioadei comuniste, alţii pleacă din ţară şi de multe ori nu se mai întorc, iar unii se lasă prinşi în stupida joacă a politicienilor, susţinând cu convingere partide şi personaje vremelnice, care au reuşit să-i prostească că-i vor salva, deşi sunt toţi prieteni între ei şi au un singur interes comun, total diferit de cel al poporului.

Confuzia generată de manipulare a fost atât de mare încât nu se mai pot coagula mişcări coerente de masă pentru a susţine cauze serioase şi reale, deoarece ele nu mai pot fi deosebite de nenumăratele diversiuni… Metoda „divide et impera” (dezbină şi stăpâneşte) funcţionează foarte bine. Cei care încearcă să atragă atenţia asupra situaţiei sunt ridiculizaţi, vocea lor nu se face auzită în corul de înjurături care domină dezbaterile publice româneşti.

Perspective clare nu se întrevăd. Statutul de membru într-o structură ca UE sau NATO nu poate schimba fundamental mentalităţile oamenilor sau paradigmele socio-politice, el oferă doar un cadru de dezvoltare, care poate fi însă pervertit de cei care îl implementează. România e ca o frunză purtată de vânt, care se bazează mai mult pe noroc şi soartă pentru a ajunge la liman, fără a avea energia necesară pentru a lupta să-şi atingă ţelurile…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close