Depresiunea Petroşani, între minerit şi turism

0

Depresiunea Petroşani, unitate intramontană din cadrul Carpaţilor Meridionali, ale cărei particularităţi fizice, economice şi umane o desemnează ca o individualitate de prim ordin, este situată în SE judeţului Hunedoara, între Munţii Retezat şi Sebeş la N şi Munţii Vâlcan şi Parâng la S.

Are o lungime de circa 45 de km între localităţile Câmpa la E şi Câmpul lui Neag la V; o lăţime maximă de 9 km la E şi 1,5 km în partea vestică, fapt ce-i conferă o formă triunghiulară. Este străbătută în lungul său de Jiul de Vest şi este traversată de Jiul de Est, cele două braţe unindu-se la S de localitatea Livezeni (Geografia României, III, Carpaţii Româneşti şi Depresiunea Transilvaniei, 1987).

Condiţiile de climă ale depresiunii se încadrează în tipul submontan. Forma de bazin alungit închis de munţi înalţi are o deosebită influenţă asupra parametrilor climatici: masele de aer stagnează în depresiune, împiedicând totodată purificarea aerului.

Pentru caracterizarea principalelor elemente climatice s-au folosit date înregistrate la staţia meteorologică Petroşani (607m).

Ţinând seama de condiţiile fizico-geografice, vegetaţia este constituită în etaje de vegetaţie, începând cu vegetaţia caracteristică dealurilor piemontane de 600 – 800 m şi până la cea a versanţilor muntoşi care urcă până la 1500 – 1800 m.

Predomină pădurile de foiase, alcătuite din: fag (Fagus silvatica), gorun (Quercus petraea), carpen (Carpinus betulus), mesteacăn pufos (Betula pubescens), paltin (Acer pseudoplatanus) şi ulm (Ulmus foliaceea).

Subetajul arbuştilor e reprezentat prin: lemn câinesc, alun (Corylus avellana), corn (Cornus mas), sânger (Cornus sanguinaea) şi măceş (Rosa canina).

Pătura erbacee conţine numeroase specii de graminee: păiuş, firuţă de pădure (Poa alpinas), rogoz (Carex curvula), urzică moartă galbenă (Laminum galeobdolon), iederă (Hedera helix) şi muşchi (Polytrichum comunae).

Pădurile de amestec (fag cu molid) încep de la 825 m şi se întind până la 1200 m, iar cele de molid urcă până la 1950 m. Acestea din urmă sunt reprezentate prin: molid (Picea excelsa), brad (Abies alba), zimbru (Pinus cembra), tisa (Taxus baccata), zada (Larix decidua).

În lunca Jiului şi în cursul inferior al afluenţilor principali se înşiră zăvoaiele, pe versanţi se întind pădurile de fag şi răşinoase, iar pe culmile înalte de peste 1800 m, pajiştile alpine.

Apar frecvent şi inversiuni de vegetaţie, ca urmare a inversiunilor termice, esenţele termofile urcând pe înălţimi însorite, iar esenţele de climă rece coborând în văile umbrite.

Strâns legată de bogăţia vegetaţiei este şi marea varietate faunistică. Unele specii prezintă interes cinegetic: mistreţul (Sus scrofa), vulpea (Vulpes vulpes), ursul (Ursus arctos), cerbul (Cervus elaphus), căprioara (Capreolus capreolus), iepurele (Lepus europaeus), jderul (Martes martes). În pădure trăiesc: veveriţa (Sciurus vulgaris), şoarecele de pădure (Apodemus sylvaticus), iar dintre reptile: şopârla de munte (Lacerta agilis) şi vipera comună (Vipera berus). Păsările sunt reprezentate prin: piţigoiul de munte (Parus ceruleus), cucul (Cuculus canorus), ciocănitoarea (Picoidea tridactylus), mierla (Turdus merula).

În ape trăiesc: păstrăvi (Salmo trutta fario), lipanul (Thymallus thymallus), cleanul (Leuciscus cephalus) şi mreana (Barbus barbus).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here