Mitologia ştiinţifică a comunismului – Lucian Boia

0

Urmărit dintr-o perspectivă în care laitmotiv este folosită ideea utopiei şi a mitului, comunismul apare nu aşa cum se vrea reprezentat de proprii adulatori. Departe de a fi o ideologie axată pe ştiinţă, devine tot mai mult prin lucrarea profesorului Lucian Boia, altceva, o îmbinare fantastică de-a dreptul între o mitologie falsificatoare şi încercări aberante de a explica elementele acesteia.

Aşa cum era de aşteptat, autorul încearcă în „Mitologia ştiinţifică a comunismului”, lucrare apărută la editura Humanitas, în 1999, o istorie secvenţială a „descoperirilor”, ideologice sau ştiinţifice care se pot încadra într-un curent de factură idealist-utopică. Presărată din abundenţă cu remarci sarcastice, imposibil de evitat dacă urmărim atent conţinutul lucrării, şi exemplele pe care autorul le foloseşte, dar în acelaşi timp urmărind transformările structurale pe care direcţia „noului om” le impune lucrarea se evidenţiază prin talentul scriitoricesc al acestuia dublat de o atentă documentare ştiinţifică.

Începutul se axează pe „marşul glorios” al ideii de raţiune, pe ideea la care iluminismul iar mai apoi romantismul o vehiculează, a timpului mitic, a vârstei de aur trecute, pe care un egalitarism bănuit şi „lipsa” tentaţiilor moderne îl transformau într-un Paradis terestru. Ideea istoriei ce se repetă, care reiese de aici este dublată de cea a explicării raţionale a naturii şi a societăţii în ansamblul ei. Aşadar orice poate fi transpus după legi matematice clare, că o societate sau chiar istoria este de fapt urmarea unor adevăruri matematice, ce nu lasă loc de hazard sau de „speculaţii ale ştiinţelor umane” devine un adevăr pe care tot mai mulţi încearcă să îl demonstreze şi chiar să îl aplice. Exemple ca falasterul lui Fourier, triumful Raţiunii în timpul revoluţiei franceze ca exemple de utopie aplicată sau descoperirea electricităţii şi a teoriei evoluţiniste, cărora li se vor crea unele mituri mai apoi sunt doar câteva exemple în această direcţie.

În ceea ce priveşte părinţii fondatori ai comunismului, odată cu Marx, ştiinţa serveşte utopia. Legea sa enunţată atât de simplu încât va convinge pe multă lume de aplicabilitatea sa punea la baza oricărei societăţii producţia, respectiv factorii de producţie. Peste urma suprastructura, creată de cei ce folosesc plus produsul: religia, instituţiile statului etc. Dar o modificare a bazei ar atrage inevitabil o modificare a suprastructurilor, iar singura cale prin care această modificare poate fi înfăptuită este lupta de clasă. Pe această idee care are ca bază reală o polarizare a societăţii odată cu începutul revoluţiei industriale în Anglia, el explică o evoluţie firească a societăţii urmărind sistemele presupus economice ce ar caracteriza perioadele istorice. De la sclavagism spre capitalism iar după răsturnarea acestuia comunism cu etapa de tranziţie socialism. El ignoră capacitatea de adaptare a capitalismului, ideea naţională care deja în epocă făcea furori şi pe care comuniştii de mai târziu o vor considera faza finala a capitalismului, ignoră liantul religios şi implicaţiile pe care acesta le va mai avea pe termen lung.

După el Engels propune la rândul său o completare a ideii de mai sus, folosind şi explicând teoriile evoluţiniste, plasând aşadar la maimuţă începutul evoluţiei umane. Odată cu noile obstacole, psihanaliza lui Freud, sau teoria relativităţii al lui Einstein se părea cel puţin teoretic că structura comunistă se va clătina dar odată cu Lenin, ele vor fi privite fie ca experimente ratate în drumul spre materialismul dialectic, fie ca încercări ale burgheziei de a prelua controlul, fie simplu, vor fi ignorate. Prin acestea şi prin eternul reviriment al capitalismului acesta dă de înţeles că nu vrea să moară, deci va trebui forţat, aceasta fiind de fapt dimensiunea grotească a comunismului. Sunt proclamate la rang de valoare violenţa organizată, dictatura proletariatului, ideea duşmanului de clasă, rigiditatea dogmatică, şi cea mai periculoasă partidul-stat. Odată cu Stalin, ideea naţională, deşi nu este declarată decât parţial va prinde contur, prin ingerinţa elementului rus în orice alt tip de cultură, civilizaţie cu care va veni in contact.

De la planul utopiei politice, autorul se coboară la unul inferior dar la fel de nociv cel al utopiei ştiinţifice. Puterea mass media, deci propaganda, caile prin care aceasta ajunge în vest, teoria şi inevitabila practică ce se remarcă doar prin eşecuri fulminante sunt câteva elemente pe care Lucian Boia îşi axează discursul.

Două etape se pot distinge în evoluţia de principii a savanţilor ruşi. O primă până în anii 20 urmăreşte ce trebuie făcut pentru a scoate Rusia din stadiul dezastruos în care se află, iar cea de-a doua după 1922 se axează pe exacerbarea masivă a geniului rus. Se confundă simpla intuiţie cu descoperirea originală aşadar din perspectiva sovietică, savanţii ruşi au fost întotdeauna primii în toate.

O idee pe care autorul îşi construieşte argumentaţia ţine şi de experimentele de a obţine societatea nouă, omul nou. Reeducarea, cu varianta sa extremă spălarea creierului, sau omul nou muncitor ce depăşeşte norma de câteva – stahanovist ori miturile inginerului, muncitorului, activistului sunt câteva exemple folosite pentru a ilustra direcţiile propagandei sovietice. El e mai sănătos, trăieşte mai mult, este genial şi harnic, bun sportiv. De cealaltă parte societatea e caracterizată de o serie de valori care nu sunt totdeauna cele reale. Cărbunele, electricitatea, oţelul, reliefate de statistici falsificate, sunt motto-uri  ale unei lumi ce se vrea modernizatoare. În final natura este la rândul ei supusă modificărilor omului sovietic, dar propaganda evită să menţioneze măna de lucru de tip „sclavagist”. Mari proiecte de a devia cursurile râurilor, canale desţeleniri, defrişări toate cu scopul de a face în viitor traiul mai bun. În viitor.

Concluzia lui Boia este simplă, şi totuşi şocantă: toate aceste experimente au ca scop şi rol perpetuarea unor mituri. Paradoxul este că mitul se vrea ştiinţific, un antagonism printre multe altele de care comunismul nu poate scăpa. Că şi în domeniul ştiinţei dictează ideologia nu mai poate surprinde după o analiză atât de clară cum este cea a lui Lucian Boia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here