Şcoala românească, o fabrică de mediocri

1

Nu e un secret pentru nimeni că există numeroase probleme în sistemul românesc de învăţământ. Nu s-a format însă un consens în privinţa cauzelor care au determinat situaţia actuală şi cu atât mai puţin în privinţa unor posibile soluţii.

Cel mai des s-a dat vina pe lipsa de finanţare. Problema este într-adevăr reală, dar simpla pompare a unor bani de la buget în şcoli nu ar rezvolva nimic, pentru că aceşti bani se folosesc foarte prost. Este clar că transferul instituţiilor de învăţământ de la minister la autorităţile locale este binevenită; o comunitate locală se poate ocupa mult mai bine de ele decât un aparat birocratic central, a cărui unic scop este auto-perpetuarea privilegiilor şi furtul organizat.

În multe locuri s-au făcut investiţii stupide, achiziţii de materiale inutile, renovări efectuate într-o ordine greşită, construcţii realizate cu materiale de foarte slabă calitate, mult supraevaluate, pentru a îmbogăţi câţiva protejaţi politic. O soluţie parţială este descentralizarea şi autonomia instituţiilor din sistem; o soluţie reală rămâne însă doar privatizarea completă, combinată cu păstrarea gratuităţii prin vouchere.

Şcolile şi facultăţile private actuale au în mare parte un nivel foarte scăzut, deoarece programele de învăţământ sunt impuse de stat, făcând practic imposibilă concurenţa, iar gratuitatea de la instituţiile educaţionale publice face ca majoritatea celor care aleg varianta particulară să dorească de fapt doar cumpărarea facilă a unei diplome, cu minim efort. Traficul de licenţe, masterate şi doctorate este sinistru, România ajungând să-şi piardă credibilitatea internaţională în domeniul educaţiei datorită tonelor de academicieni imbecili cu acte în regulă pe care-i produce în fiecare an.

La nivel de liceu, elevii sunt total dezinteresaţi şi nu e vina lor; programele sunt proaste, încărcate cu multe informaţii şi puţine cunoştinţe practice, nu există laboratoare reale, nu există competiţie, nu există o aplicabilitate în viaţa reală a celor învăţate la şcoală. La final de clasa a 12-a, elevul român ştie integrale, derivate şi formule complicate, dar nu ştie de ce plouă afară, cum se face un CV sau ce e ăla parlament.

La istorie se învaţă nişte poveşti nemuritoare despre gloriosul popor român; la română, încă mai exista texte ce cultivă prejudecăţile medievale, cu o valoare mult sub cea a celor occidentale din aceeaşi perioadă; la religie, se cultivă ignoranţa şi intoleranţa; la matematică, se predau lucruri ce nu vor fi niciodată folosite la vreun job; la fizică şi chimie se face teorie pură, fără ca elevii să înţeleagă lumea din jurul lor; cultură civică nu prea există, iar de finanţe personale sau educaţie sexuală nu s-a auzit la noi.

Profesorii, prost plătiţi, scârbiţi de sistem, lipsiţi de orice încurajare morală sau financiară, văd în profesia lor doar o simplă formalitate, de funcţionar public. Modelarea vieţii unor oameni aflaţi la început de drum este tratată ca orice alta actvitate birocratică. Meditaţiile sunt un mod de supravieţuire, devenind de facto obligatorii.

Nimeni nu recompensează în vreun fel un profesor dedicat sau un elev olimpic; din contră, primul are parte de invidie, iar al doilea aşteaptă cu nerăbdare să scape de ţara asta, ajungând la o facultate din vest. Laudele din presă la adresa performerilor români sunt penibile: majoritatea le-au avut nu ajutaţi de sistem, ci din contră, luptându-se cu el, din ambiţie personală.

Preşedintele Băsescu avea dreptate când spunea că şcoala românească scoate tâmpiţi. Dar miniştrii săi n-au făcut decât să acutizeze problemele. Opoziţia nu are cu ce lăuda: liberalii au avut nişte miniştri a educaţiei deplorabili, iar social-democraţii o au ca favorită la acest minister pe o fostă peremistă preocupată cu cenzurarea presei şi a internetului. Dar nimeni nu are de fapt vreun interes ca învăţământul să fie reformat; în fond, oamenii needucaţi sunt mai uşor de manipulat, e mai ieftin să-i cumperi când ai nevoie de votul lor şi nu comentează când furi, se lasă uşor păcăliţi că totul e spre binele lor. E un cerc vicios: proştii aleg hoţii, iar hoţii cultivă prostia generaţiei viitoare.

1 COMENTARIU

  1. Se trage pentru a nu stiu a cata oara un semnal de alarma,se uita lumea ca la artificii si se duce dupa aceea acasa sa isi vada de treaba ei.Imi pare rau ca nu intrevad nici o inchegare practica in viitorul apropiat a articolului frontal ,fara subterfugii pe care l-ai scris.Vreau sa dai mai mare profunzime si putere vorbelor adaugand exemple de schimbare.Ca sa transmiti imboldul de actiune arata ca undeva pe glob s-a putut ,fa o analiza comparativa de exemplu .Romanul nu este animat de vorbe ,romanul a crezut in caritas ,in FNI si alte jocuri piramidale,in atatea partide care s-au succedat incat are starea de spirit defensiva a pagubitului.Romanul se inchide pentru ca nu mai vrea sa fie pacalit e o atitudine care are sustinere psihologica.Romanul ramane incremenit, bulversat,neincrezator.Aceasta este starea de fapt din pacate puternic inradacinata.Nu vei avea un partener de schimbare in cetateanul simplu,eventual o aprobare tacita nimic mai mult.Reforma in invatamant va ramane doar un program de parada la alegeri,si va fi mereu sacrificat dintr-un spirit comercial pragmatic.S-a studiat ca tarile cu nivel de coruptie ridicat investesc foarte putin in invatamant si sanatate,vreau sa las sa se imagineze de ce.Mi-ar placea sa se initieze de undeva un program amplu de educatie non-formala,sa se verifice puterea de schimbare a ideilor multora.Felicitari pentru articol!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here