Constantin Gheorghe: blogul unui liberal de stânga

0

Fost consilier al preşedintelui Ion Iliescu, detestat de politicienii de dreapta, ignorat de cei de stânga, non-conformist şi direct, Constantin Gheorghe este un personaj greu de digerat. Social-democratul cu nume neaoş este lipsit de ipocrizie, gata să critice pe toată lumea indiferent de apartenenţa politică, adept al unor principii solide faţă de care este dispus rareori să facă compromisuri, are lungi argumentaţi bazate pe date solide dar nu se jenează să folosească termeni obsceni pentru a-şi pigmenta afirmaţiile. Blogul său merită citit, indiferent de convingerile politice pe care le aveţi!

„Capra, cât e de râioasă, ţine coada sus! Asta e România, o capră râioasă, cu „mândria” în erecţie, gata să înceapă un război cu Germania, pe motiv de Schengen. Asta după ce şase ani de zile a stat şi a frecat-o la rece! Chiar nu ne este clar că tot ce ni se reproşează este riguros exact, că, din motive imputabile numai nouă, în privinţa MCV performanţele României au mers din rău în mai rău: anti-corupţie spectacol, reultate zero barat, justiţia tot mai aleatorie, judecători mai puţini şi mai stresaţi, sentinţe neunitare, procese amânate la Calendele greceşti, mă rog, tot tacâmul. Nu mai vorbesc despre corupţia din Poliţie, despre felul în care s-au desfăşurat achiziţiile în domeniul dotării Poliţiei de Frontieră, calitatea pregătirii poliţiştilor şi multe, multe altele. Ce-i la graniţa cu Ucraina este başca! Şi ce ne imaginam? Că o să scăpăm neşifonaţi?”

Sursa: Constiinta unui liberal de stanga

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here