PNŢCD Cluj cere Patriarhului Daniel să condamne abolirea monarhiei

1

Într-un comunicat de presă emis azi, ţărăniştii clujeni cer Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, condamnarea publică a abidcării Regelui Mihai, printr-o decizie a Sfântului Sinod. Motivul ar fi, în opinia creştin-democraţilor din Cluj, ruperea unui legământ consfinţit de către Biserică, la 30 decembrie 1947. PNŢCD Cluj consideră că “Biserica are datoria sfântă să lupte pentru biruinţa adevărului, dreptăţii şi binelui în lupta cu minciuna, nedreptatea şi răul”.

Forma actuală de stat, republica, a fost instaurată ilegal, susţin ţărăniştii. Argumentele ar fi semnarea abdicării sub şantaj, lipsa consultării populaţiei în privinţa schimbării formei de guvernământ şi legiferarea care s-a facut cu încălcarea procedurii, în Parlament neexistând cvorumul necesar pentru a fi votată. Consecinţele evenimentului au fost extrem de negative pentru România, din punct de vedere politic, social, economic, moral şi juridic, susţin creştin-democraţii. Astfel, renunţarea la mornahie este văzută ca un prim pas spre jumătatea de secol de înapoiere care a dus ţara noastră într-un defazaj faţă de restul statelor occidentale.

PNŢCD Cluj speră ca Patriarhul Ortodox să răspundă favorabil acestei cereri. Un asemenea gest radical din partea Bisericii ar compensa măcar parţial beneficiile pe care aceasta le-a obţinut în mod nelegitim în timpul perioadei comuniste, în defavoarea altor culte, cum ar fi greco-catolicii.

1 COMENTARIU

  1. Poate ca revenirea la monarhie ar fi ultima solutie in vederea unei adevarate schimbari a actualei clase politice care a falimentat tara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here