Despre noi

PresaLocala.com a luat naştere în toamna anului 2010, din dorinţa unui grup de amici – cititori si colaboratori ai mai multor publicaţii locale si naţionale – de a demonstra că se poate face jurnalism de calitate şi în România. Proiectul a început ca o provocare: dorim să arătăm că publicul românesc apreciază corectitudinea, profunzimea şi etica, că România nu este o ţară în care se consumă doar tabloide.

Pe acest site nu veţi vedea scandaluri sexuale, înjurături între patroni ai cluburilor de fotbal, ipostaze şocante surpinse de paparazzi, bârfe mondene şi manipulări grosolane. Veţi găsi în schimb analize interesante, ştiri comentate, confruntări de idei între editorialişti de diferite orientări, dezbateri nepărtinitoare şi opinii exprimate liber şi civilizat.

Site-ul nostru doreşte să umple un vid: cel al presei locale adevarate, incisive şi puternice, care relevă problemele de zi cu zi ale celor 90% dintre români care nu trăiesc în capitală. Majoritatea cetăţenilor acesti ţări nu se simt repezentaţi de trusturile de presă naţionale, aservite diverselor grupuri de interese, care le servesc doar informaţii atent selecţionate, pentru a le modela gândirea si opţiunile electorale. Noi încurajăm libertatea de exprimare şi considerăm că, într-o lupta corectă de idei, vor câştiga cele mai bune şi mai utile pentru cititori, care au astfel ocazia de a privi raţional lumea în care trăiesc.

România se poate schimba în bine numai prin implicarea activă a tuturor locuitorilor săi în viaţa comunităţii. Dar numai un om informat corect poate să-şi protejeze propriile interese şi să acţioneze în folosul societăţii. Presa Locala va deveni agora în care veţi găsi date exacte, păreri avizate, idei inovatoare şi dezvăluiri incitante. Cunoaşterea înseamnă putere, deci împreună putem fi mai puternici!

Avem nevoie de ajutorul vostru. Apreciem criticile şi sugestiile voastre! Folosim materialele pe care ni le furnizaţi. Acceptăm multiple forme de colaborare. Vă puteţi publica chiar şi propriile texte pe acest site, dacă le considerăm valoroase. Nu ezitaţi să ne contactaţi!