Satele Tiocul de Jos, Tiocul de Sus și Igriția vor avea rețea de apă

0

Consiliul Județean Cluj a eliberat Certificatul de urbanism necesar în vederea executării rețelei de aducțiune de apă pentru localitatea Tiocu de Jos, respectiv a rețelelor de distribuție apă și canalizare pentru localitățile Tiocul de Jos, Tiocul de Sus și Igriția, comuna Cornești.

În acest moment, cele trei localități aparținând comunei Cornești nu dispun de un sistem centralizat de alimentare cu apă și canalizare, locuitorii acestora consumând apă pentru satisfacerea nevoilor gospodărești și igienice din puțuri rurale de mică adâncime a căror apă prezintă mineralizări accentuate, nefiind potabilă. De asemenea, în ceea ce privește apa menajeră, aceasta este deversată în fose septice individuale. Astfel, prin implementarea acestui proiect edilitar se urmărește asigurarea unui sistem centralizat de alimentare cu apă potabilă la parametri calitativi și cantitativi corespunzători și de evacuare a apei uzate menajere, reducerea riscului de îmbolnăvire a populației deservite, respectiv o viabilizare cât mai bună a terenurilor în vederea atragerii de noi investitori.

Ne dorim ca noile investiții care vor avea loc în comuna Cornești să contribuie atât la o îmbunătățire a nivelului de trai al locuitorilor de aici, cât și la o ameliorare accentuată a situației protecției mediului, având în vedere schimbarea radicală a modului de gospodărire a apei potabile și a celei menajere folosit în prezent”, a declarat domnul Alin Tișe.

În acest sens, aducțiunea de apă pentru satul Tiocul de Jos se va realiza prin prelungirea magistralei de apă Fundătura-Cornești existentă în comuna Cornești până la rezervorul de 200 mc care se va amplasa în localitatea Tiocul de Jos. Astfel, conducta de aducțiune va fi amplasată atât în intravilanul cât și în extravilanul localităților Cornești și Tiocul de Jos, în acostamentul drumului județean DJ 109B, pe o lungime de 4355 metri. Stația de pompare a apei potabile pentru alimentarea rezervorului se va amplasa, de asemenea, în acostamentul drumului județean DJ 109B, în apropierea clădirii Primăriei Cornești. În ceea ce privește rețelele de distribuție apa și rețelele de canalizare, acestea se vor amplasa în intravilanul localităților Tiocul de Jos, Tiocul de Sus și Igriția, doar în acostamentul infrastructurii stradale (drumul județean 109B și drumurile comunale secundare), pentru a se evita astfel spargerea părții carosabile. Rețeaua totală a distribuției de apă pentru cele trei localități este de aproximativ 9.720 metri, iar a rețelei de canalizare este de 8.330 metri.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here