Premiul Ion Rațiu pentru Democrație pe 2018 a fost acordat unui chinez

0

Ai Weiwei este laureatul ediției 2017 a Premiului Ion Rațiu pentru Democrație. Decernat de Rațiu Family Charitable Foundation, Londra și Centrul Rațiu pentru Democrație, Turda în parteneriat cu Woodrow Wilson International Center for Scholars, Washington, D.C., premiul aduce vizibilitate și recunoaștere internațională ideilor și realizărilor activiștilor pentru democrație din întreaga lume. Ceremonia de decernare va avea loc în luna ianuarie la Berlin.

Născut în 1957, Ai Weiwei este artist. În prezent locuiește și lucrează în Beijing. Ca activist atrage atenția asupra încălcării drepturilor omului, ca artist extinde definiția artei pentru a include noi forme de angajare socială.

De la spargerea unei vaze antice la recitarea numelor copiilor morți datorită neglijenței guvernamentale, acțiunile dramatice ale lui Ai Weiwei subliniază distanța intre realitate și ideal în societatea chineză. Este unul dintre primii artiști contemporani care folosește social media – în special Twitter și Instagram- ca unele dintre mediile sale principale. Unele dintre cele mai recente lucrări ale sale sunt acțiuni simple de conștientizare ale crizei umanitare. La o scară tot mai mare, eforturile umanitare ale lui Ai Weiwei se îndreaptă spre cei care trăiesc în sărăcie și opresiune, lipsiți în alte condiții de o voce.

Propria experiență a încarcerării, interogatoriului și supravegherii se află la baza interesului de a portretiza dizidenți din întreaga lume. În 2014, când îi era interzis să părăsească China, a creat Trace, o instalație ce prezenta portretele a 176 de persoane deținute, aflate în exil sau refugiate politic datorită acțiunilor, credinței sau afilierii lor. Întrega lucrare era construită din cuburi Lego.

Human Flow (2017) este filmul călătoriei conduse de Ai Weiwei pentru a da migrației masive o expresie vizuală. Documentarul reliefează, pe de o parte, dimensiunea crizei refugiaților și, pe de altă parte, impactul profund asupra oamenilor. Filmat pe parcursul unui an în 23 de țări, filmul urmărește firul unor povești urgente întinse de-a lungul mai multor țări precum Afganistan, Bangladesh, Franța, Grecia, Germania, Irak, Israel, Italia, Kenya, Mexic și Turcia. Human Flow este martorul personajelor sale și a căutării lor disperate de siguranță, hrană și justețe.

Premiul Ion Rațiu pentru Democrație a fost lansat în 2005 la Georgetown University, Washington, instituție ce găzduiește Catedra de Studii Românești Ion Rațiu. Găzduit începând cu 2006 de Woodrow Wilson Center, premiul susţine şi răsplăteşte eforturile celor care luptă pentru impunerea principiilor şi valorilor democratice în regiuni unde acestea sunt emergente sau ameninţate. Premiul reprezintă ataşamentul profund pentru democraţie al lui Ion Raţiu, prin contribuţiile sale ca politician român şi prin interesul manifestat în direcția schimbărilor democratice din întreaga lume.

Laureații anteriori sunt: Manuel Cuesta Morua (Cuba, 2016), Jamil Hasanli (Azerbaijan, 2015); Mustafa Nayyem (Ucraina, 2014), Angela Kocze (Ungaria, 2013), Aung San Suu Kyi (Myanmar, 2012), Nabeel Rajab (Bahrain, 2011), Oleg Kozlovsky (Rusia, 2010), Adam Michnik (Polonia, 2009), Eleonora Cercavschi (Republica Moldova, 2008), Anatoli Mikhailov (Belarus, 2007), Saad Ibrahim (Egipt, 2006) și Sergio Aguayo (Mexic, 2005).

Rațiu Family Charitable Foundation promovează și sprijină proiecte care contribuie la evoluţia învăţământului superior, a cercetării culturale şi istorice a României. Fundația susține societatea civilă în înțelegerea și aplicarea principiilor democratice în lume.

Centrul Rațiu pentru Democrație promovează democrația ca mod de viață, susținând valori şi comportamente asociate participării publice, dezvoltării tinerilor și aplicării practice a unei viziuni multiculturale.

Woodrow Wilson Center reprezintă expresia omagiului național adus memoriei președintelui Woodrow Wilson. Instituție cheie, Woodrow Wilson Center este un forum nonpartizan de analiză a problematicii internaționale, finanțat din fonduri publice și private,  ce susține dialogul deschis și informat, precum și cercetarea independentă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here