Lucrări de marcaje rutiere pe mai multe drumuri județene

0

Consiliul Județean Cluj informează că au fost executate lucrări de marcaje rutiere pe mai multe drumuri județene. Unul dintre drumurile vizate a fost drumul județean DJ 107S Gura Râșca – Măguri Răcătău, unde s-au executat lucrări de marcaje rutiere longitudinale (axiale), de separare a sensurilor de mers, pe un sector de drum în lungime de peste 11 kilometri și treceri de pietoni pe raza localității Măguri Răcătău.

Totodată, un alt drum vizat a fost drumul județean DJ 161A Cojocna – Iuriu de Câmpie, unde s-au executat lucrări de marcaje axiale, pe sectoare, în lungime totală de aproximativ 10 kilometri și, de asemenea, treceri de pietoni pe raza localității Cojocna.

În ceea ce privește DJ 108C Gârbău – Aghireș Fabrici – Aghireș – Leghin, pe acesta s-au executat lucrări de marcaje rutiere axiale pe o lungime de 24,3 kilometri. De asemenea, pe raza localităților Aghireș Fabrici și Aghireș au fost marcate trecerile de pietoni.

Nu în ultimul rând, s-au executat lucrări de marcaje rutiere axiale pe drumul județean DJ 109E Viile Dejului – Cetan – Vad – Valea Groșilor, fiind vizat un sector de drum în lungime de 12,770 kilometri.

,,Importanța marcajelor rutiere e dată de faptul că acestea contribuie semnificativ la creșterea gradului de siguranță în trafic. Tocmai de aceea, am considerat lucrările la drumurile județene ca fiind finalizate doar în momentul în care s-au realizat și aceste marcaje, ca o ultimă etapă, imperios necesară“, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here