Compania clujeană NTT DATA anunță creșteri spectaculoase ale veniturilor

0

Firma NTT DATA România (fosta EBS România), furnizor de servicii şi soluţii software cu sediul la Cluj-Napoca, parte a concernului japonez NTT DATA, a avut în primele zece luni din acest an o cifră de afaceri de 43,3 mil. euro, mai mult cu aproximativ 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Prognoza de venituri a companiei NTT DATA România pentru anul fiscal curent (01.04.2017-31.03.2018) este de peste 57 mil. euro, în creştere cu aproximativ 42% faţă de anul fiscal anterior.

’O creştere semnificativă, de peste 70%, a fost înregistrată pe piaţa locală, unde la finalul lunii octombrie erau înregistrate venituri de peste 10,6 milioane de euro, un rol important avându-l proiectele de implementare SAP şi evoluţia permanentă a produsului propriu Clarvision ERP. Pe piaţa internaţională NTT DATA România îşi continuă evoluţia, într-un mod sustenabil, cu numeroase proiecte derulate şi cu dorinţa de câştigare a unor clienţi noi, premium’’, a declarat Daniel Metz, CEO NTT DATA România.

Echipa NTT DATA România a depăşit în luna octombrie pragul de 1.500 de angajaţi şi colaboratori, iar până la finalul acestui an compania îşi propune să ajungă la 1.600 de oameni. În momentul de faţă, compania are peste 100 de joburi disponibile, pentru Developeri, Project Managers, Arhitecţi, Operations Managers, persoane cu experienţă în tehnologiile Java, .NET, Embedded, ABAP, C#CĂĂ, dar şi consultanţă SAP, AMS şi testare automată.

NTT DATA România, fosta EBS România, este parte a concernului japonez NTT DATA. Concernul furnizează diverse servicii, de la consultanţă şi dezvoltare de sisteme, la outsourcing. Înfiinţată în 1988, NTT DATA, are sediul la Tokyo şi operaţiuni de afaceri în peste 50 de ţări.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here