ASUR strânge fonduri pentru Calendarul Științific 2018

0

ASUR a lansat campania de crowdfunding pentru finanțarea ediției 2018 a Calendarului Știintific, un proiect inedit de popularizare științei. Prin această campanie, asociația își propună să strângă fondurie necesare tipăririi și distribuirii calendarului în școli și licee din întreaga țara.

Calendarul Știintific este unul dintre proiectele de tradiție ale ASUR, menit să popularizeze descoperirile științifice care ne-au îmbunătățit viața, precum și omenii de știință care le-au făcut. Peste 55.000 de exemplare au fost distribuite către școli în anii trecuți,  iar alte mii de calendare au ajuns la oamenii interesați de cunoaștere.  Proiectul a început în 2010, când voluntarii ASUR au colectat și selectat informațiile pentru prima ediție a calendarului, cea din 2011. Apoi, în fiecare an informațiile au fost actualizate și completate, astfel că, în ediția viitoare anului viitor au fost incluse și informații despre realizările științifice din acest an. Domeniile abordate variază de la fizică la medicină, biologie, informatică sau chimie.

Persoanele care doresc să contribuie la acest proiect o pot face accesând pagina campaniei de crowdfunding: http://crestemidei.ro/CalendarulStiintific2018 și selectând suma cu care doresc să contribuie, începând cu 10 lei. Plata se poate face prin SMS, prin transfer bancar sau online, cu cardul. Banii strânși în cadrul campaniei de crowdfunding vor fi utilizați pentru tipărirea și distribuirea calendarelor în școli și licee din întreaga țară.

”Cu fiecare nouă ediție a calendarului, abordăm o temă diferită, care se regăsește atât în design, cât și în o parte din informațiile științifice prezentate. Pentru ediția 2018 am ales ca temă schimbările climatice, deoarece ocupă un rol important în dezbaterile comunității științifice, dar din păcate, nu și pe agenda politică o tuturor țărilor. Prin urmare, considerăm că e și datoria noastră să îndreptăm atenția publicului către acest subiect. Așadar, vă invităm să ne ajutați la realizarea acestui proiect de popularizare a științei, contribuind la campania de crowdfunding. Aveți ocazia nu doar să le faceți o bucurie copiilor și profesorilor, dar și să primiți un exemplar dintr-o ediție limitată a calendarului, realizată special pentru susținătorii proiectului.” a declarat Monica Belițoiu, director executiv ASUR.

Calendarul Știintific este un proiect anual, cu acoperire națională, derulat de ASUR începând cu 2010. În ultimii ani, ASUR a derulat și alte proiecte de popularizare a științei, precum Bucharest Science Festival, Școala Curioșilor, Zilele Știintei (la Adjud, Piatra Neamț, Râșnov și Timișoara) sau Zilele Evoluției (la București, Cluj-Napoca și Brașov).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here