Misa – Noua Dreaptă – referendum

0
Sursa foto: reporteris.ro

Azi aș dori să trasez o axă, începând de la incidentul din incinta Operei Române din Cluj-Napoca din data de 1 octombrie 2017, trecând prin Noua Dreaptă, cu finalizare în referendumul pro dogmă religioasă, mai precis referitor la definirea familiei.

Eu pun rămășag un pix cu portretul orcărui patriarh la alegere, că opera “The armed man: A mass for peace” a zbătut a ghinion ochiul stâng al celor de dreapta, dacă tot vorbim de tradiții, datorită cuvântului „misa” din titlu. Adevărul e că nici traducerea în română nu a fost una demnă de naționalismul de pahar al acestui mândru popor. Adică ori lași atât titlul cât și subtitlul în engleză, ori le traduci pe ambele.

Incidentul cu pricina se rezumă la un grup de bărbați care, parcă în amintirea vremurilor când legionarii ardeau prin gări ziarele „Adevărul” și „Dimineața”, au decis să explodeze urlând un imn akbar, ca reacție la Allahu akbar a unui muezin din cadrul operei, întrerupând o reprezentație artistică. În primul rând aș vrea să clarific faptul că rolul era de muezin, ceea ce nu inseamnă că artistul e obligatoriu să fie musulman (deși întâmplător e), la fel cum Otello din aria cu același nume nu e interpretat de un guvernator al insulei Cipru. Apropo, Otello e foarte probabil să se fi născut musulman, pentru că în actul II, scena 3, el este botezat creștinește. Un impostor! Ar trebui interzisă și această invazie deghizată a lui Giuseppe Verdi.

Dar să revenim la Allahu akbar, pentru că sunt sigură că și Otello a spus măcar o dată asta în viața lui fără ca Verdi să fi știut, expresia în sine înseamnă Dumnezeu e măreț/mare/cel mai important. Eu mă întreb dacă cel din Las Vegas, înainte să mitralieze mulțimea nu o fi zis și el Dumnezeu e mare. Eu cred că a spus și că toți creștinii sunt niște teroriști. A nu se înțelege că nu pot face diferențe între cele două religii, dar diferențele sunt mai mult de interpretare metaforică, pemtru că dacă luăm la puricat Vechiul Testament, ne ia toate frigurile. Oare Krishna n-o fi mare?…trebuie să fi zis cineva asta.

Această incapacitate de a înțelege diferențele culturale și religioase, vine din faptul că atunci când am militat pentru ora de istorie a religiilor, ni s-a dat peste nas cu opționalitatea orei de catehism religios ortodox. De aici se trage această rigiditate și generalizarea a miliarde de persoane de la acel procent fundamentalist extremist care recurge la atacuri teroriste. Deci nu vorbim de multiculturalism aici, așa cum le place unora sa-l fluture ci de cultură generală.

Piesa lui Karl Jenkins pusă în scenă la opera din Cluj-Napoca e de fapt un omagiu adus victimelor din Kosovo și este un îndemn la pace. Nu o voi descrie pe larg pentru că asta e de fapt cel mai important, că nu e un strigăt de război așa cum insinuează unii care obișnuiți cu conflicte fizice, văd asta pretutindeni.

Cât privește grupul de apărători al unui popor cu o istorie rescrisă, ei cred cu tărie că fac un BINE României, deși după declarațiile d-lui Călin Mărincuș, acum ar trebui să fie BINE plus PMP. Mă întreb dacă Traian Băsescu poartă cu cinste un membru de partid care joacă prea des în tabăra neo-legionară cu cei de la Noua Dreaptă. Sigur, fiecare face ce vrea, doar e demoncrație în România, însă e importantă și derularea evenimentelor:

  • În 1 iulie au încercat să manipuleze oamenii spunându-le cum cei de la marșul LGBT se comportă indecent, când acea plimbare a fost unul din cele mai pașnice și mai sobre marșuri din România
  • În 1 octombrie a fost nevoie de DIICOT pentru a lăsa clujenii să asculte operă, din nou pe motive inventate
  • Pe 6 octombrie, va fi o conferință a baptiștilor cu invitați din USA, pentru a susține referendumul, după ce în USA, Kim Davis a refuzat să semneze actele de starea civilă unui cuplu gay, încălcând legea în vigoare. Se pare că religiile se înțeleg de minune la acest capitol, atât timp cât nu sunt musulmani, pentru că altfel s-ar respinge reciproc cu cele mai vocale recitaluri din biblie
  • Pe sfârșit de octombrie, patriarhul Rusiei, Kiril ne va face o vizită de curtoazie, pentru prima data de la căderea comunismului, absolut întâmplător, înainte de referendum

Și în tot acest timp CpF și BOR rânjesc de sub mustața lui Dragnea, de cum țin ei ocupați patrioți ce dârdâie-n chiloți de sărăcie, dar cu ochiul ager spre răsărit și mintea ascuțită la neîntinarea tradițiilor acestui minunat popor.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here