Tineri și militari români vor alerga la NATO Partnership Running Festival

0

Festivalul sportiv NATO Partnership Running Festival (sau pe scurt, NATO Run) este un eveniment sportiv internațional organizat în fiecare an la Budapesta cu sprijinul NATO. Anul acesta, evenimentul are loc pe data de 24 septembrie 2017. Printre participanți, numeroși români, atât civili, cât și militari, vor alerga pentru a atrage atenția asupra importanței Alianței și a valorilor precum solidaritatea și unitatea, care îi unește.

NATO Run a fost organizat pentru prima dată în anul 2008 și a reușit să strângă de-a lungul timpului mii de participanți internaționali. Motivația de a alerga pentru valorile și importanța Alianței reprezintă pilonul principal al participării. Programul competiției de anul acesta include posibilitatea participării la curse de 4km și 10km pentru toate categoriile de vârstă, fiind urmat de o mulțime de alte evenimente precum expoziții de arme și uniforme militare, mese rotunde pe teme de discuții privind securitatea și apărarea colectivă.

Începând cu anul 2016, ONG-ul Euro Atlantic Diplomacy Society s-a implicat în organizarea acestui eveniment și promovarea sa în România. Țara noastră va fi reprezentată la NATO Run de militari provenind din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne, precum și numeroși participanți ai societății civile și Alumni ai EADSociety din București, Cluj-Napoca și Sibiu, care vor lua parte la festival. Evenimentul este promovat în România prin rețelele de socializare ale Euro Atlantic Diplomacy Society.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here