Contractul pe lotul 2 Lugoj-Deva a fost reziliat parțial!

0

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a decis rezilierea parțială a contractului pe lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva, dar și penalizarea antreprenorilor care nu au respectat termenele și calitatea lucrărilor, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere printr-un comunicat remis, joi.

„Din nou probleme la Autostrada Lugoj-Deva, pe Loturile 2 și 3. M-am săturat de vorbe și de explicații puerile, așa că trec la fapte! Aplicăm rezilieri parțiale și penalități pentru fiecare întârziere pentru a se înțelege clar că în România trebuie respectate termenele și calitatea lucrărilor!”, a scris ministrul Transporturilor pe pagina sa de Facebook.

Răzvan Cuc și Ștefan Ioniță, directorul general al CNAIR, au efectuat miercuri și joi inspecții inopinate pe șantierele autostrăzilor Lugoj — Deva și Sebeș — Turda, constatând mai multe nereguli care au dus la rezilierea parțială a contractului pe lotul 2 al autostrăzii Lugoj — Deva și la penalizarea antreprenorilor.

De asemenea consultanții au primit penalități pe Loturile 2 și 3 ale Autostrăzii Lugoj-Deva pentru că nu au supravegheat corespunzător lucrările.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here