Tranzacții imobiliare în 2016 la Cluj: 457 milioane euro

0

Echipa de evaluatori membri ai ANEVAR coordonată de Adrian Vascu, Senior Partner al companiei de consultanță Veridio în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, anunță publicarea celui de al patrulea ghid realizat pe baza tranzacțiilor imobiliare încheiate între vânzători și cumpărători pe raza municipiului, în anul 2016.

Acest proiect unic în România se realizează anual cu sprijinul Direcției Taxe și Impozite Locale a Primăriei din Cluj-Napoca, în baza informațiilor oficiale din contractele de vânzare-cumpărare înregistrate și conține date privind volumul și valoarea totală a proprietăților tranzacționate, repartizarea acestora pe tipuri de proprietăți (apartamente, case, terenuri, altele), prețurile medii pe metru pătrat repartizate pe cartiere și pe întregul municipiu, precum și multe alte cifre relevante.

“Continuăm seria Ghidurilor de la Cluj cu ediția a patra, o tradiție pe care o dorim cât mai îndelungată. Și prin acest demers, unic în România, Clujul dovedește că este orașul din România cu un nivel printre cele mai ridicate de proiecte unicat, deschizătoare de drumuri. Sper în continuare ca acest demers să fie replicat și de alte localități din România pentru ca ține în primul rând de decizia autorităților locale”, a declarat Adrian Vascu, inițiatorul acestui proiect și Senior Partner al companiei Veridio.

“Acest demers este extrem de important pentru noi din mai multe motive, de la faptul că este un nou exemplu de implicare a specialiștilor în comunitate cu scopul de a crește calitatea vieții, până la faptul că ne oferă un reper oficial, clar, transparent, util în primul rând nouă, cetățenilor, dar și investitorilor care acționează pe piața imobiliară clujeană. Acest ghid poate fi consultat liber pe site-ul primăriei, existând deja patru editții care oferă o imagine de ansamblu asupra pieței imobiliare locale, astfel încât orice decizie se poate lua în cunoștință de cauză”, a explicat viceprimarul Dan Tarcea.

Câteva informații inedite pe care le relevă acest studiu arată că:

  • Valoarea totală a tranzacțiilor imobiliare in anul 2016 a fost de aproape 457 mil. EUR, față de 358 mil. EUR în 2015, respectiv 284 mil. EUR în 2014
  • În anul 2016 valoarea totală a tranzacțiilor a crescut cu 28% față de anul precedent, respectiv cu 61% față de anul 2014
  • Ponderea cea mai semnificativă din totalul de 457 mil. EUR au reprezentat-o apartamentele, cu 63% din total
  • Prețul mediu pe metru pătrat al apartamentelor tranzacționate în anul 2016 a fost de 1.000 EUR/mp, față de 873 EUR/mp în anul 2015 și 836 EUR/mp în anul 2014
  • Achizitiile imobiliare finanțate din credite bancare în anul 2016 au fost de 17% din valoarea totală tranzacționată, față de 26% în anul 2015, respectiv 16% în anul 2014
  • Strada Bună Ziua este strada cu cele mai valoroase tranzacții (~14,8 mil. EUR)
  • Cele mai multe tranzacții, precum și cea mai mare valoare lunară a tranzacțiilor s-au înregistrat în luna septembrie, aprox. 48 mil. EUR
  • Cea mai scumpă casă tranzacționată este localizată în centru, în zona străzii Avram Iancu, tranzacția fiind încheiată la 1,4 mil. EUR
  • Achizițiile persoanelor juridice reprezintă 17,8% din valoarea tranzacțiilor
  • Mănăștur a fost cartierul cu cele mai multe tranzacții (1.195 tranzacții), precum și cartierul cu cele mai valoroase tranzacții (~60,1 mil. EUR)

Ghidul este accesibil în limba română tuturor celor interesați și pe site-ul oficial www.primariaclujnapoca.ro și în limba engleză pe site-ul www.clujbusiness.ro.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here