Eveniment caritabil: ”Music to move the Beard Mobile”

0

Frăția muzicii dă bice Beard Mobilului! Și aripi. Să zboare prin Cluj cu oameni care au nevoie de el. Ne adunăm, în 7 aprilie, la Golfee (Magazinul Central, etajul 3), de la ora 19.00, să îi ajutăm pe bărboși (read: Beard Brothers) și surioare (read: The Sisterhood) să ajute mai departe. Strângem bănuți pentru întreținerea celei mai…binefăcătoare mașini care circulă pe străzile Clujului, The Beard Mobile.

The Beard Mobile este singurul taxi comunitar din România, care zilnic face curse gratuite cu persoane cu dizabilități. Acum, șoferi sunt voluntari Beard Brothers, însă numărul curselor depășește 80 pe lună, ceea ce înseamnă că se cere un șofer full time. Și benzină. Multă benzină.

Toți banii încasați din intrare se duc către cauză. Iar donații se pot face câte vreți. Iar golfiștii vă răsplătesc cu shoturi și vouchere la minigolf pentru asta. Și multe alte surprize gustoase.

Avem și line-up:

  • Art’s Cool
  • Calling Memphis
  • The Backtrackers

Plus afterparty!

Seara va fi piperată cu glume savuroase și…voci…de tot soiul (?!), de Anca Dinu, de la NapocaFM, Mihai Nicoară, a.k.a Mișu de la Uzina de Dume.

Începem așadar la 7 seara și terminăm în zori! Parol că o să fie distractiv, iar gândul că aceia mai puțini norocoși dintre noi vor zâmbi ne încălzește inima.

Donația recomandată pentru intrare: 15 lei.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here