”Cum lansezi un brand literar românesc”, la Gaudeamus Cluj

0

Cluburile Lions Cluj, prin Lions Club Hope Cluj-Napoca au plăcerea sa vă invite la dezbaterea pe tema ”Cum lansezi un brand literar românesc”, joi, 7 aprilie, de la ora 16.00, în Piața Unirii, în cadrul ediţiei 2017 a Caravanei GAUDEAMUS Cluj-Napoca. Intrarea este liberă.

Speakeri invitați: Oana Man-Kesselheim, co-fondator al platformei de crowdfunding Crestemidei.ro, Adrian Barbu, artist ilustrator (părintele lui ”Fram, Ursul Polar”), Victor Miron, creatorul conceptului „Cu cărtile pe faţă”, Daniel Săuca, directorul Editurii Caiete Silvane. Discuția va fi moderată de jurnalista Anca Dinu.

Panelul se adresează tuturor (tinerilor) scriitori și finanțatori de proiecte literare, editori, publiciști, jurnaliști, oameni din departamentele de PR și publicitate, precum și tuturor aspiranților și profesioniștilor în devenire din aceste domenii. Printre întrebările la care își propune să dea răspunsuri dezbaterea se numără:

  • Cum se naște, cum se dezvoltă și cum se promovează un brand literar românesc, într-o epocă în care piața de literatură e invadată de ”mega” branduri străine populare în întreaga lume?
  • Ce șanse are și cum rezistă Fram, ursul polar, sau Prâslea cel Voinic în lumea lui Mickey Mouse, Frozen, Cars?
  • Cât de importantă e componenta grafică în noile cărți pentru copii?
  • Cum poți încuraja cititul prin campanii originale, care presupun chiar tipărirea de volume tematice?
  • Crowdfundingul, o metodă de finanțare la care apelează tot mai mulți dintre cei care vor sa ”crească” idei. Ce înseamnă, cum și cui folosește?
  • Cum aduci (micile) branduri literare românești în lumina tiparului și, mai apoi, cum și unde le lansezi, cum ajungi în lanțurile de librării și/sau în online?

Evenimentul este organizat de Clubuile Lions Cluj, prin Lions Club Hope Cluj-Napoca.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here