Cartofi dulci la cuptor

0

Zilele astea, gândindu-mă ce să mai gătesc, mi-au făcut cu ochii cartofii dulci de la Lidl. Nu ii încercasem niciodată, dar auzisem că cică ar fi buni, aşa că am zis hai să încercăm.

După o scurtă căutare pe google, am aflat şi de beneficiile cartofilor dulci:

  • Sunt o sursă importantă de vitamina A (de la beta caroten), vitamina B6, vitamina C, potasiu și magneziu şi alte vitamine de care nici măcar nu am auzit;
  • Deşi sunt dulci, sunt considerați ca având indice glicemic scăzut, prin urmare sunt recomandați şi diabeticilor;
  • Sunt o sursă importantă de fibre;

În plus, pot fi gătiţi în foarte multe moduri, fie ca desert, fie ca o gustare rece sau garnitură etc.

Eu am ales să îi gătesc simplu, la cuptor şi cu un sos, ceea ce poate să fie o alternativă sănătoasă a cartofilor prăjiți. Şi dacă îi prezinţi la un chef, la cât de buni şi apetisanţi sunt, succesul este unul garantat.

Mai jos, ingredientele:

  • Luăm 3-4 cartofi dulci (eu am nimerit şi unul cu fată, după cum se vede într-una din poze);
  • 4 linguri de ulei de măsline;
  • O lingură de pătrunjel uscat (eu n-am avut proaspăt, dar acum că vine primăvara, cel proaspăt merge grozav)
  • Jumătate de lingură de piper;
  • Jumătate de lingură de rozmarin;
  • Jumătate de lingură de chilli (mie-mi plac puțin pișcăcioşi, dar se poate şi renunța).

Mod de preparare:

  1. Spălăm cartofii (evident pană acum…)
  2. În funcție de cum preferăm îi curăţăm sau nu. Eu am ales să îi curăț, dar după cum am văzut pe sfântul google, coaja are ceva nutrienţi şi dacă se doreşte, se pot spăla bine bine cu apă şi lăsaţi în coajă.
  3. Se taie beţişoare. Acum, ideal ar fi să fie cam de aceeaşi lungime / grosime, dar după cum se vede, eu fiind anti-talent la tăiat, au ieşit în diverse forme. Nu prea contează. Contează să îi încercaţi şi să vă placă.
  4. Se pun în tavă, pe hârtie de copt.
  5. Uleiul de măsline se amestecă cu condimentele şi apoi cu acest sos se ung din belşug cartofii.
  6. Se pun în cuptorul preîncălzit pentru aprox. 30 de min. Se mai întorc din când în când şi în funcţie de preferinţe (dacă îi preferaţi mai tari sau mai moi) se lasă mai mult sau mai puţin. Nu uitaţi de ei, că se ard ușor.

Şi cam asta e cu cartofii dulci la cuptor. Greu, nu?

Mai avem de făcut sosul pentru servire şi putem să poftim la masă:

  • 4 linguri de iaurt;
  • 2 linguri de mărar;
  • Un căţel de usturoi mărunţit;
  • Piper, sare şi chilli, după gust.

Alternativ se mai poate pune şi 1-2 linguriţe de maioneză în sos, dar eu nu am folosit.

Toate ingredientele se amestecă bine şi se lasă puţin (10-15 min. minim) pentru a se întrepătrunde aromele.

Ca idee de servire, eu am făcut un con din hârtie de copt pe care l-am umplut cu cartofi şi lângă am pus sosul. Merge de minune la petreceri. Sau se poate pune hârtie de copt într-un borcan pe care îl legăm cu rafie şi în hârtie punem cartofii. Simplu, gustos, sănătos și de efect. Şi merg de minune la petreceri.

Voi cum preferaţi cartofii dulci?

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY