Un pompier aflat în timpul liber, eroul victimei unui accident rutier în Cluj

0

Norocul unora pare să se plimbe stradă. Sau cel puțin asta e concluzia la care a ajuns vineri un clujean după ce a suferit suferit o fractură deschisă la membrul superior drept, traumatism toracic și mai multe plăgi, în urma unui accident rutier.

Accidentul a avut loc vineri după amiază, în jurul orei 11:00, pe strada Alexandru Vaida Voievod, iar norocul victimei a fost un pompier aflat în afara serviciului care a fost martor la accidentul de circulație și care a sărit în ajutorul acesteia.

Printre martorii acestui eveniment a fost și colegul nostru, plutonierul URZICĂ IOAN, subofițer în cadrul Detașamentului de Pompieri Cluj-Napoca, al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Avram Iancu” al județului Cluj.

Acesta, din proprie inițiativă, a acordat persoanei rănite primul ajutor medical, înaintea sosirii echipajului SMURD, prin aplicarea unui garou la mână, adaptat dintr-un șiret, și menținerea victimei în poziția de siguranță.

Deși aflat în timpul liber, subofițerul nu a neglijat faptul că persoana aflată în suferință avea nevoie de ajutor și, prin intervenția sa, a reușit să amelioreze starea de sănătate a victimei, până la sosirea echipajului de Terapie Intensivă Mobilă SMURD”, precizează conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Avram Iancu” al județului Cluj.

 

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY