Parcul „Iuliu Prodan”, o noua investitie pentru clujeni

0

Primaria Cluj-Napoca a amenajat un nou parc pentru clujeni, pe strada Gheorghe Dima, realizat in cadrul unui parteneriat cu Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Cluj, si care va purta numele „Iuliu Prodan” – cunoscut botanist roman, profesor al Academiei Agricole din Cluj.

Parcul se intinde pe o suprafata de 3,1 hectare si este destinat clujenilor de toate varstele. Acesta este o oaza de verdeata pentru locuitorii din cartierul Zorilor, care, desi locuiesc langa o gradina botanica, au fost vaduviti multa vreme de un parc cu acces gratuit permanent.

Valoarea totala a lucrarilor realizate pentru amenajarea acestui parc a fost de aproximativ 780.000 lei.

Lucrarile au fost realizate de Serviciul spatii verzi, care a amplasat 5 aparate de fitness, aparate de joaca, foisor, precum si 10 banci (reconditionate din Parcul Central).

Toate acestea au fost realizate de firmele Dupex (aparatele de joaca, bancile si foisorul), Ziegler, Paniman si King Industrial (aparatele de fitness), iar costurile pentru aceste investitii s-au ridicat la suma de 72.862 lei.

Pe partea de infrastructura de acces, au fost realizate alei pe o lungime de 1200 metri. Lucrarea a fost realizata de catre asocierea Diferit –Kiat, in baza contractului de reabilitare aa drumurilor, iar costurile s-au ridicat la suma de aproximativ 400.000 lei.

Pe partea de iluminat public au fost amplasate 34 aparate de iluminat si stalpi, 1 km de cablu si un corp de iluminat in foisor. Valoarea lucrarilor pentru partea de iluminat s-a ridicat la  306.000 lei.

Parcul „Profesor Iuliu Prodan” a fost amenajat in urma unui parteneriat incheiat intre Consiliul local Cluj-Napoca si Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Cluj-Napoca. In cadrul asocierii, USAMV a pus la dispozitie o suprafata de circa 6 hectare (parcul si o gradina agrobotanica), iar Primaria Cluj-Napoca s-a ocupat de amenajarile necesare. Amenajarea padurii-parc si a gradinii agrobotanice se va realiza in doua etape. In prima etapa s-a realizat un parc public pentru toti cetatenii municipiului, dar cu precadere pentru cei din Zorilor, pentru ca in aceasta zona nu exista niciun parc pana la ora actuala. In cea de-a doua etapa, se va amenaja o gradina agrobotanica la nivel european, cu acces controlat.

Va reamintim ca in anul 2011 primaria a dat in folosinta alte parcuri: in cartierele Intre Lacuri (strada Tulcea) si Manastur (Parcul de pe strada  Parang/Mehedinti 68 si Parcul din zona Bazei Sportive Unirea) si pe strada Nicolae Ivan (fosta Coastei). De asemenea, a fost modernizat parcul Detunata din cartierul Gheorgheni.  In anul 2010 clujenii au primit cadou de 1 iunie – Parcul Rozelor, reabilitat – loc care a devenit inttre timp o destinatie preferata pentur petrecerea timpului liber.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here