Pierdut politică externă. O declar nulă.
De câteva săptămâni bune scena politică internatională se scaldă în ulei încins. Iar Uniunea Europeană nu face excepţie. Datorită efectului de domino ce caracterizează relaţiile internaţionale, situaţia tensionată din ţările arabe a avut repercursiuni politice şi pe Bătrânul Continent. Franţa, suţinută de Marea Britanie, s-a autopropulsat lider al operaţiunilor din Libia, iar Germania a ieşit la rampă prin opoziţia sa faţă de o intervenţie militară, abţinându-se de la votul dat în Consiliul de Securitate al ONU pentru stabilirea unei aşa-numite “no-fly zone”.
Decizia Germaniei a fost criticată de unii analişti care au blamat federaţia pentru identitatea sa de vot cu alte două state, membre permanente ale Consiliului, China şi Rusia. Situaţia este cu atât mai delicată cu cât Germania aspiră şi ea la o poziţie de membru permanent în acest organism principal al Naţiunilor Unite, odată cu sacrosancta reformă ONU, care se lasă aşteptată.
Ei bine, nu mi-am propus să intru în chestiuni de politică internaţională, însă cei care acuză Germania fără să acorde o mai mare atenţie deciziei sale fac o mare greşeală. Au existat raţiuni de natură politică, juridică, ba chiar istorică, temeinice care au stat la baza abţinerii Germaniei.
Oricum, indiferent care ar fi fost poziţia Germaniei, indiferent care sunt mişcările majore de pe scena internaţională, România rămâne la fel de inertă. Temele mari, care conduc în acest moment dezbaterile politice reale (din păcate pentru unii, nu cele cu privire la viitorul preşedinte PDL) sunt complet ignorate de puterea de la Bucureşti, autosuficientă, care se laudă pe sine pentru reformele (eşuate).
Cred că nu sunt singurul căruia i-ar părea bine să-l vadă pe ministrul de externe în dezbateri publice şi apariţii televizate în care să prezinte poziţia României faţă de cele care se petrec acum şi care nolens volens ne influenţiază. I-ar sta mult mai bine decât să ridice în slăvi colege de cabinet la reuniuni de partid.
Dar, în fond, de ce ne-ar interesa pe noi aşa ceva? Are vreo importanţă pentru cineva faptul că dacă Germania va deveni membru permanent în Consiliul de Securitate va trebui modificat articolul 23 din Carta Naţiunilor Unite? Interesează pe cineva procedurile de amendare a acestui document prevăzute în articolele 108 şi 109? Din păcate nu! În momentul în care se vor face (şi dacă se vor face) aceste modificări, România va trece din nou neobservată, va fi doar un vot din cele aproape 200. Vom rata o nouă ocazie de a ne face un bine, de a pune în mişcare politica noastră externă, care pare că lipseşte cu desăvârşire.
Articole asemanatoare:
- “Politica externa la mishto…”
- ARCADIA o platformă neutră de politică externă
- Tineretul si politica
- Politica fără fond
- Cui îi pasă de doctrină în politica românească?
Loading ...
